Paul Țap & Sergiu Gherghina: „Îmbunătățirea procesului de bugetare participativă în Cluj-Napoca”, Centrul de Guvernare și Politici de Securitate, Policy Brief 1 / 2022, pp. 1-7.
Bugetarea participativă în Cluj-Napoca este cel mai mare exercițiu de acest tip din România. Participanții pot propune proiecte menite să schimbe comunitatea, iar cele care câștigă sunt finanțate din bugetul local. Din 2017, Primăria municipiului Cluj-Napoca a creat o platforma online destinată exclusiv bugetării participative. Deși există multiple beneficii pentru municipalitate și cetățeni, interviuri cu participanții la proces dezvăluie unele probleme legate de vizibilitate, promovarea bugetării participative, crearea de spații pentru deliberare, sumele alocate proiectelor, introducere aunor noi secțiuni sau scăderea timpului de implementare a proiectelor. Acest policy brief oferă câteva recomandări ce pot fi utilizate de administrația publică locală pentru îmbunătățirea procesului.